I.L.Caragiale, Două loturi (demonstraţie, caracterizare)
*Puteţi descărca gratis demonstraţia "Doua loturi" în format Microsoft Word de aici.
-Apartenenţa la nuvelă-
Trăsături: Nuvela a apărut în perioada renaşterii , secolele XIV-XVI, sensul iniţial al cuvântului este "noutate", deoarece spre deosebire de speciile anterioare, nuvela nu urmăreşte acţiunea, ci evoluţia personajului. Nuvela se organizează pe momente ale subiectului operei literare: expoziţie, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul. În text apar indici de timp şi de spaţiu. Modurile de expunere predominante sunt naraţiunea şi dialogul, iar descrierea ajută la prezentarea cadrului acţiunii sau trăsăturilor personajelor. Caracterizarea este complexă, reunind elementele directe cu cele indirecte.
Demonstraţie: Opera literară "Două loturi" de I.L. Caragiale este o nuvelă exemplară a literaturii române, ilustrând viaţa micului funcţionar de la sfârşitul secolului al 19-lea. Nuvela a apărut în ziarul " Gazeta săteanului", în 1899.
Această creaţie atrage atenţia chiar prin titlul său, format dintr-un substantiv simplu la numărul plural şi un numeral cardinal cu valoare adjectivală. Astfel se stabileşte de la început laitmotivul operei: norocul în viaţa omului.
Pentru a atrage atenţia cititorului, naratorul prezintă un moment de maximă încordare al personajelor. Lefter si soţia lui caută cu îndârjire nişte obiecte pierdute. Vocea naratorului intervine pentru a explica motivul îngrijorării. Prin retrospectivă sunt reprezentate circumstanţele cumpărării celor două bilete: aflat la berărie în compania amicilor săi, Lefter Popescu a cumparat biletele cu bani împrumutaţi, deoarece superstiţia spune că o astfel de metodă atrage norocul. Acţiunea propriu-zisă a operei începe cu sosirea neaşteptată a căpitanului Pandele, surprins că Lefter nu a dat niciun semn de viaţă. Lefter şi soţia lui luau masa într-o săliţă, vorbind despre scumpirea vieţii de zi cu zi.
Lefter nu-şi amintea unde pusese biletele si începuse astfel marea căutare. Pentru a avea timpul necesar, el se învoieşte de la serviciu, motivând că este bolnav. Într-un târziu, după un moment de somn, el îşi aduce aminte că biletele se aflau în jacheta cenuşie. Numele acestui obiect stârneşte în sufletul doamnei Popescu o mare spaimă, pentru că ea dăduse pe zece farfurii de porţelan jacheta unei chivuţe. Dornici să regăsească biletele cu orice preţ, cei interesaţi (Lefter, c.Pandele şi Turtureanu) fac o percheziţie la domiciliul celor două chivuţe, în mahalaua Farfurigiilor, pe strada Emancipării (alăturarea celor două nume are caracter ironic şi umorific, pentru că femeile trăiau în condiţii inumane) . Reacţia lui Lefter pune-n evidenţă disperarea acestuia, el fiind extrem de violent cu femeia pe care o bănuieşte de minciună, deşi aceasta îi spusese că este însărcinată.
Autorităţile statului încalcă legea, arestându-le pe femei fără mandat şi fără a le demonstra vinovăţia.
Obosiţi de această căutare, cei trei prieteni se duc la berărie, unde află din ziar că biletele vor fi anulate dacă nu se vor prezenta câştigătorii, scenariul imaginat de Lefter este la limita dintre comic şi tragic: el presupune că le va găsi chiar a doua zi după anulare.
Conflictul creşte în intensitate, deoarece la berărie apare şeful, care se comportă tiranic, uitandu-se urât la Lefter şi precizându-i că i-a înţeles minciuna.
Un alt fapt sporeşte tensiunea nuvelei: inspectorul le eliberase pe femei şi notase "ceva" în carnetul său.
Rămas fară ajutorul "prietenilor", Lefter decide să-şi încerce puterea de convingere asupra chivuţelor: se duce la casa lor, observă că femeile dorm şi aşteaptă pe prispă întreaga noapte, în ciuda frigului şi a ploii. Nenoricirile se ţin lanţ de bietul funcţionar, fiindcă femeile odată trezite şi amintindu-şi de bătăile şi umilinţele primite, ţin să îi plătească lui Lefter cu aceeaşi monedă.
Lefter ajunge acasă înfrigurat, amărât şi bătut, dar are parte de o altă nenorocire: un amic îl avertizează că şeful i-a cerut să predea cheile biroului.
Cu toate că era extrem de obosit, de supărat, Lefter ajunge la serviciu cu o întârziere de cinci minute, dar asupra lui se varsă furia şi răutatea şefului.
Punctul culminant este imprevizibil şi surprinzător: Lefter găseşte biletele printre dosarele din birou.
Fiind psiholog, autorul descrie entuziasmul personajului prin proproziţii exclamative.
Într-o clipă de euforie, micul funcţionar decide să scuture "jegul sclaviei şi îşi înaintează demisia, semnând pompos cu numele întreg.În mod firesc, Lefter merge să-şi încaseze premiile anunţate, dar se petrece o adevărată lovitură de teatru: defapt biletele erau necâştigătoare.
Caragiale este considerat un adevărat inovator al artei narative: nuvela are două rezolvări diferite ale conflictului.
Caracterizarea personajului (Lefter Popescu): Nuvela are ca trăsatură fundamentală interesul major pentru personajul principal, surprins în mediul său de viaţă, oglindind, de fapt, o întreagă societate.
Lefter Popescu este personajul principal al nuvelei lui I.L.Caragiale, "Două loturi". El este tipul micului funcţionar, câştigându-şi cu greu existenţă şi fiind supus unui stres permanent.
Naratorul nu insistă asupra trăsăturilor fizice, deşi şeful îl umileşte în cadrul unei replici: "Nu vezi ce prăpădit eşti?".
Personajul este caracterizat complex prin mijloace directe şi indirecte. Din autocaracterizare deducem că personajul e lipsit de noroc: "...Ţi-ai găsit, eu şi norocul!".
Având în vedere manifestările ciudate ale lui Lefter, Turtureanu îi reproşează "de mare belea mi se pare că m-ai dat, nene Popescule, cu ipohondriile dumitale".
Din perspectiva chivuţelor, Lefter pare nebun. Însuşi naratorul îl priveşte pe Lefter cu atenţie, precizând: "râse pesimist".
Caracterizarea indirectă este mult mai sugestivă şi rezultă din faptele, atitudinile şi relaţia cu celelalte personaje.
Traiul familiei Popescu se află la limita sărăciei. În momentul în care Pandele le aduce vestea, cei doi soţi discutau despre cum se scumpeşte viaţa de la o zi la alta. Doamna Popescu era casnică şi se preocupa de bunăstarea familiei, de aceea negociază aprig preţul jachetei, primind în schimb doar zece farfurii.
Perspectiva pierderii banilor ipotetici schimbă radical comportamentul lui Lefter.
Omul umil, blajin se transformă într-o persoană agresivă, violentă, sardonică. Aflând că soţia dăduse jacheta "unde se aflau biletele", Lefter sparge farfuriile, îngroziindu-şi soţia, traumatizând-o.
Faţă de chivuţe se comportă bestial, le consideră vinovate, chiar dacă nu are nici o probă a vinovăţiei lor.
Caracterul labil (schimbător) al lui Lefter este ilustrat în relaţia cu şeful. Când îl vede la berărie încearcă să-l impresioneze prin boala lui. Când se întoarce la lucru vrea să câştige bunăvoinţa şefului. Dar atunci când găseşte biletele şi este convins că a câştigat, îşi recapătă mândria şi îşi semnează demisia cu numele întreg, ortografiat după normele limbii franceze.
Un alt mijloc de caracterizare este nomastica(numele). Prenumele "Lefter" este un dininecte al poporului, apelati "Ebutheriu" provenit din limba greacă, cu sensul de "conducere democratică; formă a democraţiei". Prenumele obişnuit înseamnă sărac. Numele de familie este foarte fregvent şi sugerează banalitatea, anonimatul.
Limbajul personajului arată nervozitatea, caracterul tiranic. Lefter îşi ingrozeşte soţia prin fapte, prin vorbe: "dracu n-a venit să le ia". Personajul se comportă cameleonic, folosind un alt limbaj în raport cu şeful şi un stil "demn" în redactarea demisiei.
Lefter Popescu reprezintă tipul omului obişnuit, aflat într-o situaţie neobişnuită, scriitorul nedorind să ilustreze că unii oameni îşi schimbă caracterul în raport cu împrejurările.
Lefter Popescu rămâne un personaj memorabil.
- My profile facebook
I'm 14. I'm from Cologne. I live in Drobeta. - My id skype
mwkido555 - Baluti Alexandru Valentin - My instagram
Follow me. - My Y!M
ID: alsasha.cool@yahoo.com - My Youtube Page
My youtube channel.
*Scrieţi cu diacritice pentru o căutare eficientă.
Unde mă găseşti:
Recenziile voastre
Aştept părerile voastre despre cărţile scrise de mine, respectiv despre rezumatele operelor literare pe pagina de facebook a site-ului sau pe contul meu personal. Vă rugăm să daţi dovadă de corectitudine, astfel omiteţi următoarele greşeli:
Contactează-mă!
Pentru sugestii de îmbunătăţire ale site-ului sau rezumarea unor noi opere literare, respectiv continuarea romanelor mele (în caz că vă plac), contactaţi-mă.
Address:Dr. Tr. Severin, Mehedinţi, România
Telephone: Indisponibil
FAX: Indisponibil
Others: Indisponibil
E-mail:alsasha.cool@yahoo.com
© Copyright: Băluţi Alexandru
Design by Băluţi Alexandru